Despre mine
Sunt Razvan. Cel care de mic luam aparatul foto rusesc Smena (Смена cum zic ei, rusii) de la ai mei si stricam filmele facand poze, multe dintre ele inutile. Pentru ca filmele nu erau ieftine iar eu eram un copil cuminte 😀 limitam stricaciunile.
Asa incat era digitala la inceputurile ei m-a fericit cu un Fujifilm FinePix A350, un aparat care la vremea respectiva scotea niste poze extraordinare la nivelul compozitiei si in diverse conditii de utilizare (lumina redusa, subiecte in miscare, etc). Inca mai cred ca a fost o savoniera extraordinara 🙂
In prezent, incerc sa fiu creativ in felul meu iar calatoriile ma inspira. Am cules de peste tot: am participat la cursuri de fotografie alaturi de fotografi experimentati, am avut propriul proiect in studio si imi dezvolt propriile proiecte, iar acum calatoresc si apoi scriu despre toate zonele pe care le vizitez aratand, prin fotografii, viata de acolo. Apropo, toate fotografiile sunt facute de mine.
Cateodata pictez, cateodata desenez, insa deseori ma gasesti cu aparatul foto sau telefonul mobil in mana aratand lumea prin ochii mei.